Recuperarea direct din SPV
Dacă facturile au trecut prin e-Factura, ANAF le are. Sincronizarea le aduce fără niciun export.
Este calea care funcționează indiferent din ce program pleci, inclusiv dintr-unul la care nu mai ai acces. Nu depinde de bunăvoința nimănui: datele sunt la ANAF, iar compania ta are dreptul să le ia.
Ce aduce
- Facturile emise de tine și depuse în e-Factura, cu XML și recipisă.
- Facturile primite de la furnizori care folosesc e-Factura.
- Stările și indexurile de încărcare ale fiecăreia.
Limita este de 60 de zile
ANAF păstrează o factură în SPV 60 de zile de la depunere. După acest termen nu mai poate fi descărcată de nimeni. Dacă schimbi programul, sincronizează în primele zile, nu peste trei luni.
Pașii
- 1Actualizează pornește sincronizarea.
- 2Facturile apar în listă pe măsură ce sosesc.
- 1
Adaugă compania
Cu CUI-ul.
- 2
Conectează-te la SPV
Cu certificatul digital, prin portalul ANAF.
- 3
Apasă Actualizează
Rulează în fundal. Poți închide pagina; facturile apar pe măsură ce sosesc.
- 4
Verifică ce a venit
Filtrează pe perioada care te interesează și compară numărul de documente cu ce știi că ai emis.
Ce nu aduce
Proformele, pentru că nu se depun. Documentele care nu sunt facturi electronice: bonuri, chitanțe, contracte. Catalogul de clienți și de produse. Toate se refac în Contarom, iar căile sunt descrise în Cum muți istoricul.